Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 privind drepturilor pacientului
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din 29 ianuarie 2003
Parlamentul României adoptã prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. – În sensul prezentei legi:
a) prin pacient se întelege persoana sãnãtoasã sau bolnavã care utilizeazã serviciile de sãnãtate;
b) prin discriminare se întelege distinctia care se face între persoane aflate în situatii similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenentei etnice, originii nationale sau sociale, religiei, optiunilor politice sau antipatiei personale;
c) prin îngrijiri de sãnãtate se întelege serviciile medicale, serviciile comunitare si serviciile conexe actului medical;
d) prin interventie medicalã se întelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare;
e) prin îngrijiri terminale se întelege îngrijirile acordate unui pacient cu mijloacele de tratament disponibile, atunci când nu mai este posibilã îmbunãtãtirea prognozei fatale a stãrii de boalã, precum si îngrijirile acordate în apropierea decesului.
Art. 2. – Pacientii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltã calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare si materiale.
Art. 3. – Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoanã umanã, fãrã nici o discriminare.
CAPITOLUL II
Dreptul pacientului la informatia medicalã
Art. 4. – Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum si la modul de a le utiliza.
Art. 5. – (1) Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identitãtii si statutului profesional al furnizorilor de servicii de sãnãtate.
(2) Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor si obiceiurilor pe care trebuie sã le respecte pe durata spitalizãrii.
Art. 6. – Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stãrii sale de sãnãtate, a interventiilor medicale propuse, a riscurilor potentiale ale fiecãrei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuãrii tratamentului si nerespectãrii recomandãrilor medicale, precum si cu privire la date despre diagnostic si prognostic.
Art. 7. – Pacientul are dreptul de a decide dacã mai doreste sã fie informat în cazul în care informatiile prezentate de cãtre medic i-ar cauza suferintã.
Art. 8. – Informatiile se aduc la cunostintã pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; în cazul în care pacientul nu cunoaste limba românã, informatiile i se aduc la cunostintã în limba maternã ori în limba pe care o cunoaste sau, dupã caz, se va cãuta o altã formã de comunicare.
Art. 9. – Pacientul are dreptul de a cere în mod expres sã nu fie informat si de a alege o altã persoanã care sã fie informatã în locul sãu.
Art. 10. – Rudele si prietenii pacientului pot fi informati despre evolutia investigatiilor, diagnostic si tratament, cu acordul pacientului.
Art. 11. – Pacientul are dreptul de a cere si de a obtine o altã opinie medicalã.
Art. 12. – Pacientul are dreptul sã solicite si sã primeascã, la externare, un rezumat scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului si îngrijirilor acordate pe perioada spitalizãrii.
CAPITOLUL III
Consimtãmântul pacientului privind interventia medicalã
Art. 13. – Pacientul are dreptul sã refuze sau sã opreascã o interventie medicalã asumându-si, în scris, rãspunderea pentru decizia sa; consecintele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
Art. 14. – Când pacientul nu îsi poate exprima vointa, dar este necesarã o interventie medicalã de urgentã, personalul medical are dreptul sã deducã acordul pacientului dintr-o exprimare anterioarã a vointei acestuia.
Art. 15. – În cazul în care pacientul necesitã o interventie medicalã de urgentã, consimtãmântul reprezentantului legal nu mai este necesar.
Art. 16. – În cazul în care se cere consimtãmântul reprezentantului legal, pacientul trebuie sã fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de întelegere.
Art. 17. – (1) În cazul în care furnizorii de servicii medicale considerã cã interventia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuzã sã îsi dea consimtãmântul, decizia este declinatã unei comisii de arbitraj de specialitate.
(2) Comisia de arbitraj este constituitã din 3 medici pentru pacientii internati în spitale si din 2 medici pentru pacientii din ambulator.
Art. 18. – Consimtãmântul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, pãstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul sãu, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
Art. 19. – Consimtãmântul pacientului este obligatoriu în cazul participãrii sale în învãtãmântul medical clinic si la cercetarea stiintificã. Nu pot fi folosite pentru cercetare stiintificã persoanele care nu sunt capabile sã îsi exprime vointa, cu exceptia obtinerii consimtãmântului de la reprezentantul legal si dacã cercetarea este fãcutã si în interesul pacientului.
Art. 20. – Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicalã fãrã consimtãmântul sãu, cu exceptia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului si evitãrii suspectãrii unei culpe medicale.
CAPITOLUL IV
Dreptul la confidentialitatea informatiilor si viata privatã a pacientului
Art. 21. – Toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale chiar si dupã decesul acestuia.
Art. 22. – Informatiile cu caracter confidential pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îsi dã consimtãmântul explicit sau dacã legea o cere în mod expres.
Art. 23. – În cazul în care informatiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditati, implicati în tratamentul pacientului, acordarea consimtãmântului nu mai este obligatorie.
Art. 24. – Pacientul are acces la datele medicale personale.
Art. 25. – (1) Orice amestec în viata privatã, familialã a pacientului este interzis, cu exceptiacazurilor în care aceastã imixtiune influenteazã pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate si numai cu consimtãmântul pacientului.
(2) Sunt considerate exceptii cazurile în care pacientul reprezintã pericol pentru sine sau pentru sãnãtatea publicã.
CAPITOLUL V
Drepturile pacientului în domeniul reproducerii
Art. 26. – Dreptul femeii la viatã prevaleazã în cazul în care sarcina reprezintã un factor de risc major si imediat pentru viata mamei.
Art. 27. – Pacientul are dreptul la informatii, educatie si servicii necesare dezvoltãrii unei vieti sexuale normale si sãnãtãtii reproducerii, fãrã nici o discriminare.
Art. 28. – (1) Dreptul femeii de a hotãrî dacã sã aibã sau nu copii este garantat, cu exceptia cazului prevãzut la art. 26.
(2) Pacientul, prin serviciile de sãnãtate, are dreptul sã aleagã cele mai sigure metode privind sãnãtatea reproducerii.
(3) Orice pacient are dreptul la metode de planificare familialã eficiente si lipsite de riscuri.
CAPITOLUL VI
Drepturile pacientului la tratament si îngrijiri medicale
Art. 29. – (1) În cazul în care furnizorii sunt obligati sã recurgã la selectarea pacientilor pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în numãr limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.
(2) Criteriile medicale privind selectarea pacientilor pentru anumite tipuri de tratament se elaboreazã de cãtre Ministerul Sãnãtãtii si Familiei în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi si se aduc la cunostinta publicului.
Art. 30. – (1) Interventiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacã existã conditiile de dotare necesare si personal acreditat.
(2) Se excepteazã de la prevederile alin. (1) cazurile de urgentã apãrute în situatii extreme.
Art. 31. – Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.
Art. 32. – Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material si de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale. La solicitarea pacientului, în mãsura
posibilitãtilor, mediul de îngrijire si tratament va fi creat cât mai aproape de cel familial.
Art. 33. – Pacientul internat are dreptul si la servicii medicale acordate de cãtre un medic acreditat din afara spitalului.
Art. 34. – (1) Personalul medical sau nemedical din unitãtile sanitare nu are dreptul sã supunã pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sã îl recompenseze altfel decât prevãd reglementãrile de platã legale din cadrul unitãtii respective.
(2) Pacientul poate oferi angajatilor sau unitãtii unde a fost îngrijit plãti suplimentare sau donatii, cu respectarea legii.
Art. 35. – (1) Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue pânã la ameliorarea stãrii sale de sãnãtate sau pânã la vindecare.
(2) Continuitatea îngrijirilor se asigurã prin colaborarea si parteneriatul dintre diferitele unitãti medicale publice si nepublice, spitalicesti si ambulatorii, de specialitate sau de medicinã generalã, oferite de medici, cadre medii sau de alt personal calificat. Dupã externare pacientii au dreptul la serviciile comunitare disponibile.
Art. 36. – Pacientul are dreptul sã beneficieze de asistentã medicalã de urgentã, de asistentã stomatologicã de urgentã si de servicii farmaceutice, în program continuu.
CAPITOLUL VII
Sanctiuni
Art. 37. – Nerespectarea de cãtre personalul medico-sanitar a confidentialitãtii datelor despre pacient si a confidentialitãtii actului medical, precum si a celorlalte drepturi ale pacientului prevãzute în prezenta lege atrage, dupã caz, rãspunderea disciplinarã, contraventionalã sau penalã, conform prevederilor legale.
CAPITOLUL VIII
Dispozitii tranzitorii si finale
Art. 38. – (1) Autoritãtile sanitare dau publicitãtii, anual, rapoarte asupra respectãrii drepturilor pacientului, în care se comparã situatiile din diferite regiuni ale tãrii, precum si situatia existentã cu una optimã.
(2) Furnizorii de servicii medicale sunt obligati sã afiseze la loc vizibil standardele proprii în conformitate cu normele de aplicare a legii.
(3) În termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sãnãtãtii si Familiei elaboreazã normele de aplicare a acesteia, care se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 39. – Prezenta lege intrã în vigoare la 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 40. – La data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abrogã art. 78, 108 si 124 din Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sãnãtãtii populatiei, publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, precum si orice alte dispozitii contrare. Aceastã lege a fost adoptatã de Senat în sedinta din 19 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.
PRESEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VÃCÃROIU
Aceastã lege a fost adoptatã de Camera Deputatilor în sedinta din 19 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.
p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR, VIOREL HREBENCIUC
Bucuresti, 21 ianuarie 2003.