6 Mar 2019

Punctie biopsie prostatica transrectala ecoghidata

Stimate pacient,

Investigaţiile efectuate până în prezent au relevat modificări la nivelul prostatei. Pentru a diferenţia o boală canceroasă de alte boli ale prostatei, se recomandă recoltarea unor probe de ţesut din prostată pentru a fi analizate microscopic în serviciul de anatomie patologică. Aceasta se numeşte puncţie biopsie prostatică. Numai aşa se poate stabili un diagnostic cât mai precis şi un tratament adecvat. Chiar şi în cazul unei boli canceroase,  afecţiunea poate fi vindecată în cazul unui diagnostic precoce.

În timpul puncţiei biopsie prostatice, din prostată sunt recoltate mai multe fragmente de ţesut cu ajutorul unui ac subţire, sub control ecografic sau palpatoriu. Intervenţia se desfăşoară sub anestezie locală.

Recolatarea fragmentelor se poate efectua:

  • transrectal (prin rect, prostata fiind în imediata vecinătate a rectului); este metoda cea mai utilizată, care a fost aleasă şi în cazul dumneavoastră
  • transperineal (prin perineu).

punctie biopsie prostaticaÎn cazul puncţiei biopsie prostatica standard, se recoltează un număr variabil de fragmente de ţesut (între 10-20). Veţi fi informat de către medicul dumneavoastră despre numărul de fragmente care se intenţionează a fi recoltat la dumneavoastră. În cazul in care pe parcursul intervenţiei apar complicaţii, medicul poate decide reducerea numărului de fragmente recoltate.

Pregătirea preoperatorie

În cazul în care luaţi vreun medicament cu efect anticoagulant (Sintrom, Trombostop, Marcumar, Plavix, Trombex, Eliquis, Brilique, Aspirina - în orice formă sau un alt medicament despre care bănuiţi că are acest efect), informaţi medicul dumneavoastră despre aceasta. Această medicaţie trebuie întreruptă în general cu 7 zile înaintea procedurii şi uneori trebuie efectuate analize referitoare la coagulare. Decizia întreruperii medicaţiei o va lua medicul, uneori fiind necesară administrarea unor medicamente înlocuitoare. Puncţia biopsie prostatică nu se poate efectua dacă aceste medicamente nu au fost întrerupte.

Medicul urolog v-a recomandat tratament antibiotic înaintea intervenţiei. Sunteţi rugat să urmaţi întocmai instrucţiunile pe care le-aţi primit în această privinţă.

Informaţi medicul urolog despre alte boli de care suferiţi şi alte tratamente pe care le urmaţi. În principiu, celelate tratamente pe care le urmaţi nu trebuie întrerupte, dacă nu aţi stabilit altfel cu medicul dumneavoastră.

Este de dorit ca în dimineaţa zilei în care este prevăzută puncţia biopsie prostatică să aveţi scaun. Si mai bine ar fi dacă în seara ce precede intervenţia aţi face o clismă evacuatorie.

In vederea efectuarii procedurii trebuie sa obtinem informatii referitoare la o posibila infectie urinara (urocultura) si date despre populatia microbiana a rectului (coprocultura). Daca urina este infectata, infectia trebuie tratata.

Procedura este precedata si urmata de administrare de antibiotic (in general Ciprinol 2x500 mg/zi in ziua -1 si 4 zile dupa punctie).

Se administreaza supozitoare cu antiseptic in ziua -1 si 4 zile dupa procedura.

După efectuarea procedurii vă este permisă reluarea imediată a alimentaţiei.

Desfăşurarea intervenţiei

 Pacientul este poziţionat pe canapea, culcat pe partea stanga, cu spatele la medic, cu genunchii flectati. Cu un transductor ecografic special, având aproximativ grosimea unui deget, se vizualizeaza prostata transectal (transductorul ecografic este introdus prin anus în prima porţiune a rectului). Se injectează substanţa anestezică de o parte şi de alta a prostatei şi se recoltează fragmentele de ţesut prostatic.

Riscuri şi complicaţii posibile

Punctia biopsie prostatică decurge în general fără complicaţii. Rareori acestea pot însă apărea. Prostata se poate inflama (prostatită) sau infecta, putându-se forma colecţii purulente în interiorul prostatei (abcese). Simptomele care însoţesc aceste afecţiuni sunt: dificultate la urinat, usturimi la urinat sau chiar imposibiltatea de a urina. Cauza acestora este mobilizarea bacteriilor dinspre rect spre prostată. Ele sunt prevenite prin tratamentul antibiotic. Pentru rezolvarea lor va fi necesară continuarea tratamentului antibiotic pentru o perioadă mai lungă.

Puncţia biopsie prostatică poate fi urmată de prezenţa sângelui în urină sau în scaun sau de sângerare prin uretră. Sângerarea în urină este de obicei, tranzitorie dispărând după câteva zile. Rareori, în vezică se pot forma cheaguri, care să necesite montarea unei sonde uretro-vezicale. Sângerările rectale, mai probabile dacă suferiţi de boală hemoroidală, sunt de asemenea tranzitorii. Foarte rar trebuie intervenit chirurgical pentru oprirea sângerării.

Foarte rar poate apărea sânge în spermă (hemospermie), care să persiste câteva luni.

Alergiile – de exemplu la medicamente, anestezice, calmante, soluţii dezinfectante, latex. Alergia nu poate fi anticipată dacă nu este cunoscută deja de către pacient. Se însoţeşte de inflamaţie, erupţii cutanate,  prurit (mâncărime), vertij, dificultăţi respiratorii, vărsături. Acestea se remit de obicei după medicaţie antialergică.

Afectări grave ale funcţiilor vitale – inimă, aparat circulator, respiraţie, sistem nervos – ele nu pot fi excluse ca de altfel la nicio intervenţie chirurgicală indiferent de amploarea ei. Nu sunt consecinţa directă a puncţiei biopsie prostatice, ci mai degrabă a unor afecţiuni prealabile.

Prin puncţia biopsie prostică este aproape exclusă împrăştierea unor celule canceroase, în cazul în care acestea se găsesc în prostată.

Riscul bolilor infecţioase cu transmitere parenterală (hepatite, HIV) este extrem de mic având în vedere măsurile de sterilizare stricte.

După intervenţie

Post procedural veti fi rugat sa urinati intr-un recipient pentru a se depista prezenta sangelui in urina. De obicei veţi putea părăsi cabinetul la scurt timp după intervenţie (30-60 minute).

După efectuarea procedurii vă este permisă reluarea imediată a alimentaţiei.

Se recomandă ca la părăsirea cabinetului să fiţi însoţit de o persoană adultă. Continuaţi tratamentul antibiotic recomandat.

În următoarele 5 zile după intervenţie se recomandă să evitaţi contactul sexual, efortul fizic prelungit şi mersul pe bicicletă.

Trebuie să vă adresaţi de urgenţă medicului dumneavoastră dacă apar: sângarare persistentă sau abundentă prin uretră sau prin rect, dificultate şi/sau dureri la urinat, imposibilitatea de a urina, febra peste 37,50C, chiar dacă aceste simptome apar la mai multe zile de la intervenţie.